Schwarz IT: Europa are nevoie de încredere în sine pentru a-și construi propriul viitor digital

București, 14 noiembrie 2025 – Schwarz IT, furnizorul intern de soluții și servicii IT al Grupului Schwarz, a participat la ediția din acest an a GoTech World, cel mai amplu eveniment de business și tehnologie din Europa Centrală și de Est. Compania a adus în prim-plan tema suveranității digitale și modalitățile prin care Europa își poate consolida independența tehnologică, evidențiind portofoliul Schwarz Digits de soluții suverane orientate către client: cloud (STACK IT), securitate cibernetică (XM Cyber), AI (Aleph Alpha), comunicații (Wire) și workplace (bazat pe Google Workspace).

Compania a fost reprezentată pe două dintre scenele principale ale conferinței, Business & Transformation Stage și Developers Stage, de Octavian Ichim, CEO Schwarz IT România, și Holger Schell, Senior Managing Director Schwarz IT. Cei doi au prezentat o viziune comună asupra rolului suveranității digitale în creșterea economică a Europei și asupra modului în care Schwarz Digits sprijină acest obiectiv prin infrastructura cloud și inițiativele sale în domeniul inteligenței artificiale.

În prezentarea sa intitulată „From Dependency To Discovery: Europe’s Journey To Digital Sovereignty”, Octavian Ichim a subliniat că Europa are resursele, talentul și energia necesare pentru a-și construi propriul drum digital.

Suveranitatea digitală nu este despre izolare, ci despre curajul de a crea fără restricții. Europa nu trebuie să copieze Silicon Valley sau să se teamă de Shenzhen, ceea ce ne lipsește este încrederea în noi înșine: să inovăm în manieră proprie,să transformăm încrederea într-un avantaj competitiv, să dezvoltăm produse nu doar pentru utilizatori, ci pentru oameni, pentru cetățeni”, a declarat Octavian Ichim, CEO Schwarz IT România.

El a evidențiat și contextul global actual, în care peste 70% dintre angajați folosesc AI fără autorizare, 63% dintre organizații nu au politici de guvernanță AI, iar 95% dintre proiectele AI enterprise eșuează . În opinia sa, adevărata suveranitate digitală presupune o înțelegere extinsă asupra datelor, instrumentelor folosite, fluxurilor de informații, operațiunilor și conformității.

În cadrul sesiunii „Unleashing Business Value in a Digital Sovereign World”, Holger Schell a prezentat modul în care Schwarz Digits ajută organizațiile să creeze valoare într-o lume în care digitalizarea și suveranitatea merg mână în mână.

Suntem un furnizor complet pentru suveranitatea digitală a Europei. De la STACK IT la soluții de inteligență artificială și securitate cibernetică, misiunea noastră este să ajutăm companiile europene să aibă încredere în propriul lor potențial digital”, a declarat Holger Schell, Senior Managing Director Schwarz IT.

El a descris modul în care soluțiile digitale suverane sunt utilizate în cadrul Grupului Schwarz pentru dezvoltarea unor aplicații AI suverane. Spre exemplu, Grupul Schwarz ia deja peste 500 de milioane de decizii zilnic bazate pe AI.

Divizia Schwarz IT Software Engineering urmărește ambiția de a deveni una dintre cele mai performante unități de inginerie software din lume și implementează o serie de măsuri de transformare pentru atingerea acestui obiectiv. Printre acestea se numără inițiativa ODJ (One Digital Journey), o platformă unificată destinată echipelor de produs, pentru dezvoltarea eficientă a noilor soluții digitale și programul NEO (Next Level Engineering), care promovează o cultură de lucru bazată pe principii clare și excelență tehnică.

Suveranitatea digitală înseamnă autonomie, încredere și cooperare. Europa nu trebuie să viseze în cloudul altcuiva are capacitatea de a-și construi propriul cloud digital suveran”, au concluzionat reprezentanții Schwarz IT.

Despre Schwarz IT

Schwarz IT este furnizorul intern de soluții și servicii IT al Grupului Schwarz, unul dintre cele mai mari grupuri de retail din lume. Grupul Schwarz operează în 30 de țări, cu peste 13.900 de magazine și aproximativ 575.000 de angajați, având sediul central în Neckarsulm, Baden-Württemberg, Germania.

You May Also Like

More From Author